Media
Exceptand faptul ca sunt nascuta in Timisoara,doar am locuit 9 ani acolo,in rest totul este real.Multumesc,Dialog Textil!
Timișoreancă prin naștere, Mirela Gheorghiu s-a căsătorit în Constanța, unde și-a construit o mică afacere cu producție de haine. Totul a plecat de la pasiunea sa pentru pictură, un hobby pe care îl are de copil, dar pe care l-a redescoperit acum câțiva ani, pe când era însărcinată. Își căuta haine de gravidă și pentru că nu găsea nimic care să-i placă, a început să personalizeze câteva tricouri.
Apoi a făcut accesorii, niște plicuri din material textil, iar pentru că lumea îi cerea pictură pe haine, a văzut în asta o bună oportunitate de a împleti pasiunea cu afacerile. „Clienții mă rugau să le pictez ceva pe câte un tricou, așa că în final am cumpărat niște tricouri simple pe care am început să le pictez, după care am trecut la diferite modele de rochii. Am venit cu ele la târg și într-o zi am vândut tot! Din acest motiv m-am gândit că mai bine le produc eu”, spune Mirela. Și-a intitulat brandul „HandMade Factory” și l-a crescut organic, fără mare efort financiar, dar comunicând pe social media și fiind prezentă la toate edițiile târgurilor Tinimtex din Mamaia. În patru-cinci ani a reușit să pornească un atelier propriu în Constanța, unde are și un showroom, iar provocările sale țin mai degrabă de partea creativă decât de cea administrativă. „Încerc să găsesc acel punct care leagă comercialul de creativitate și care face produsul să se vândă”, explică ea.
La cea mai recentă ediție a târgului, înconjurată de standuri pline de chinezisme și marfă din container, hainele Mirelei mi-au atras atenția imediat. A venit cu articole noi, de sezon, cam patru-cinci produse pe model sau pe culoare, dar și cu câteva rămase din sezonul cald. Linia sa este lejeră, iar produsele ușor oversized, pentru femei care vor să se simtă confortabil. Țesăturile sunt aduse din Italia, de la diverse firme de distribuție. „Îmi place să creez haine care să poată fi purtate și cu un adidas sau un pantof lejer, dar și seara la un restaurant sau o terasă, cu o încălțăminte mai elegantă. Sunt haine casual, dar cu funcționalitate multiplă. Nu-mi plac lucrurile foarte încărcate, ci liniile curate.” (M.G.)
Și cu forța de muncă are probleme, deoarece îi este greu să găsească persoane care să știe croitorie. „Vine lume de pe la fabrici, unde se făceau doar câteva operațiuni. La noi problema este că unele lucrătoare la mașină spun că sunt croitorese, în timp ce altele spun că au făcut doar găici sau gulere. Pentru tipare am pe cineva tocmai din Republica Moldova care mă ajută, pentru că din zonă nu am reușit să găsesc după ce prima mea croitoreasă a plecat. De nevoie am început și eu să învăț să fac tipare, plus că sunt pe piață și reviste de specialitate. Or, de la tiparul clasic poți să faci orice variantă, îți trebuie doar puțină viziune, ca să știi să vezi cam cum ar arăta produsul pe client.” (M.G.)
Dacă îi este greu să facă producție? Nu i se pare greu. „Afacerea a crescut din inerție, nu a fost nimic forțat, nu am investit nimic exagerat, doar în creație, oameni, muncă, plus că ne-am permis varianta de a nu face serie”, explică Mirela Gheorghiu.
Chiar dacă a avut o încercare de colaborare cu o făbricuță pentru câteva produse de serie într-un stil mai clasic „pentru publicul larg”, a constatat că tot piesele speciale prind mai bine. Pentru clientele care vor să iasă din “uniforma”, există alternativa,HandMade Factory
Multumesc Adelinei Iancu,Telegraf online!
Fie că vreți să vă reînnoiți garderoba de vară, să vă pregătiți de iarnă, să vă cumpărați accesorii șic sau articole vestimentare unicat, puteți găsi tot ce doriți în cadrul Târgului Expotricotex. Încă din primele ore de la deschidere, o mulțime de constănțeni și turiști au ales să vină la Pavilionul Expozițional din Constanța pentru a se bucura de oferta diversificată a comercianților veniți din toate colțurile țării. În cadrul târgului puteți găsi haine, încălțăminte și accesorii pentru toate gusturile și buzunarele. În mod atipic pentru un târg de îmbăcăminte, pe lângă obiecte vestimentare și marochinărie, la Expotricotex puteți găsi și obiecte de uz casnic, suveniruri sau jucării. Pentru cei care vor „să-și facă vara sanie”, sunt și câteva standuri cu tricotaje și haine de blană. Dar de departe, vedeta anului la târg este ia tradițională românească, obiect vestimentar prezent la aproape toate standurile. De altfel, și foarte vândut, dacă ne luăm după spusele expozanților.
PUBLICITATE
HAND-MADE CU DRAGOSTE O altă tendință a târgului este legată de prezența standurilor cu articole hand-made. Fie că este vorba despre accesorii sau despre haine, obiectele unicat făcute de mână câștigă teren în fața chinezismelor de serie. E drept, standurile cu astfel de obiecte sunt destul de puține la Expotricotex. Dar unul dintre cele mai inedite este cel al Mirelei Gheorghiu, o constănțeancă de 35 de ani. Ea vinde haine unicat, create și pictate de ea, în propriul atelier. Când vezi ce-i iese din mâini, nici n-ai zice că s-a apucat să picteze haine de doar doi ani. Dar într-un timp atât de scurt, ea a reușit să-și formeze o clientelă fidelă, fără să aibă un magazin propriu. „Hainele sunt făcute și pictate manual, în atelierul meu. Fac și la comandă, însă doar modelele create de mine. Picturi pot să fac și pe tipar, și la cererea clientului, însă, chiar dacă respect un anumit model, nu-mi ies niciodată două la fel”, ne-a descris ea munca pe care o face. Prețurile hainelor ei variază între 80 și 180 de lei, în funcție de complexitatea modelului. Iar vopseaua pe care o folosește este rezistentă la apă sau căldură, astfel încât să nu fie afectată la spălat sau la călcat. Cu toate că nișa pe care a ales-o nu e accesibilă tuturor, ea recunoaște cu optimism că lumea e din ce în ce mai atrasă de hainele unicat, în detrimentul celor de serie. Cei interesați de creațiile ei pot să-și achiziționeze diverse modele prin intermediul internetului sau de la târgurile de la care este nelipsită. Mirela Gheorghiu poate fi găsită pe pagina sa de Facebook, HandMade Factory. Cei care vor să-și aleagă modelele preferate „pe viu” pot vizita târgul Expotricotex, deschis până sâmbătă, între orele 10 – 20, și duminică, între orele 10 – 15.